

București, 29 iunie 2009. Compania Phoenixy, liderul pieței de pufuleți din România, anunță rezultatele financiare pe primele 5 luni ale acestui an. Phoenixy a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri pentru perioada ianuarie – mai a acestui an de 6,55 %, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2009. Totodată, raportat la aceeași perioadă a anului, volumul vânzărilor de pufuleți a fost în creștere cu aproximativ 2 procente.

„Pentru primele 5 luni ale anului, compania Phoenixy raportează o evoluție pozitivă, care este cu atât mai valoroasă cu cât contextul economic nu este unul favorabil creșterilor„, a declarat Eliodor Apostolescu, unul dintre cei doi asociați ai companiei Phoenixy.
În ceea ce privește rezultatele financiare înregistrate de Phoenixy anul trecut, cifra de afaceri a crescut în 2009 cu aproximativ 10% față de 2008, atingând valoarea de aprox. 19 milioane euro.
„Am încheiat anul 2009 pe creștere pentru compania noastră. Anul acesta, pentru a ne adapta contextului economic și schimbărilor survenite la nivelul întregii piețe de FMCG precum și la nivelul comportamentului consumatorului, am luat deja o serie de măsuri strategice cum ar fi investițiile în liniile de producție, lărgirea gamei de produse, dezvoltarea rețelei de distribuție și extinderea piețelor de comercializare atât la nivel național cât și internațional”, a continuat Eliodor Apostolescu.
Cu o cotă de piață de aproximativ 70%, Gusto se situează în fruntea industriei locale producătoare de pufuleți. Phoenixy comercializează nouă sortimente pe piața din România și exportă pe piețele din Europa și SUA.
Despre compania Phoenix
Phoenix este liderul pieţei locale de pufuleţi, cu o cotă de piață de 70% și o cifră de afaceri de peste 18 milioane euro. Compania deține în portofoliul său 15 tipuri de produse, distribuite la nivel național și internațional. Aparatura inovativă şi reţeta unică de pufuleţi folosită de companie au stabilit standardul calităţii în domeniu, fiind produși în conformitate cu cele mai înalte norme europene de calitate și de siguranță alimentară, International Food Standard și HACCP – Hazard Analysis Critical Control Point, şi au asigurat succesul produsului.
GUSTO Pufuleti este marca produsa de companie în fabrica din Băicoi, una dintre cele mai mari fabrici la nivel european, cu o producție zilnică de peste 1,000,000 pungi de pufuleți pe zi. Datorită calității inalte ale produsului, compania își exportă produsele atât în România, cât și în alte doua zeci de țări din Europa (precum Suedia, Germania, Spania, Italia, Grecia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Anglia, Ungaria, Belgia, Ungaria, Croația și Albania etc), dar și în America. Consumatorii români pot găsi pufuleții Gusto în varianta simplă cu sare, cu surprize, înveliți în ciocolată sau cu arome de cașcaval și pizza.

