Compania PHOENIXY, producătorul pufuleților Gusto, investește în energie solară, reducând cantitatea de energie convenționala consumata cu 38%

poti descarca ultimul comunicat de presa gustoDescarcă
Panouri Solare Fabrica Gusto Pufuleti
Panouri Solare Fabrica Gusto Pufuleti

Compania PHOENIXY, producătorul pufuleților Gusto, investește în energie solară, reducând cantitatea de energie convenționala consumata cu 38%

București, 17 Iulie 2013 – Compania PHOENIXY, cel mai mare producător de pufuleți din România, anunță o investiție de 900,000 de euro în dotarea cu energie solară a fabricii de la Băicoi. În parteneriat cu Tractebel Engineering (GDF SUEZ), compania a desfășurat un studiu de cercetare a impactului technic și economic implicat de instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperișul fabricii.

Costul total al investiției se ridică la 900,000 EUR, 88% reprezintă investiție proprie, iar 12% finanțare europeană, prin Energy Efficiency Finance Facility (EEFF). Perioada de rambursare a împrumutului, exclusiv din resursele financiare obținute prin economisirea energiei, este de trei ani. Producția anuală va fi de 1,109 MWh, reducând încă din primul an consumul de energie convențională cu 2,630 MWh (~ 38%). În plus, cantitatea de dioxid de carbon (CO2) este redusă cu 449 tone pe an.

Compania PHOENIXY este un jucător major pe piața românească de pufuleți, având o producție zilnică de mai bine de un million de pungi de pufuleți. Pufuleții sunt vânduți atât în România cât și în străinatate, în peste 20 de țări, exporturile înregistrate de companie crescând cu ~30% față de anul 2012.

~Prin perseverență și investiții continue în materie primă și tehnologii performante de producție, am reușit să ne păstrăm angajamentul luat în urmă cu 20 de ani: să construim un brand icon în categorie, un produs care să respecte cele mai înalte standarde de calitate și pe care să îl vindem în lumea întreagă. Vom continua investițiile în technologie, aparatură și inovație! Pentru noi aceasta este cheia succesului!~,  spune Eliodor Apostolescu, directorul general al companiei Phoenix.

De-a lungul celor doua decenii de activitate, compania Phoenix a depășit cu succes provocările contextului economic românesc, reușind prin decizii strategice și flexibilitate să își adapteze constant strategia de business la noi factori de influență ai industriei de FMCG sau ai comportamentului de consum al oamenilor. Astfel, a fost construită o afacere de succes, evaluată în prezent la câteva zeci de milioane de euro. 

Despre compania Phoenix

Phoenix este liderul pieţei locale de pufuleţi, cu o cotă de piață de 70% și o cifră de afaceri de peste 18 milioane euro. Compania deține în portofoliul său 15 tipuri de produse, distribuite la nivel național și internațional. Aparatura inovativă şi reţeta unică de pufuleţi folosită de companie au stabilit standardul calităţii în domeniu, fiind produși în conformitate cu cele mai înalte norme europene de calitate și de siguranță alimentară, International Food Standard și HACCP – Hazard Analysis Critical Control Point, şi au asigurat succesul produsului.

GUSTO Pufuleti este marca produsa de companie în fabrica din Băicoi, una dintre cele mai mari fabrici la nivel european, cu o producție zilnică de peste 1,000,000 pungi de pufuleți pe zi. Datorită calității inalte ale produsului, compania își exportă produsele atât în România, cât și în alte doua zeci de țări din Europa (precum Suedia, Germania, Spania, Italia, Grecia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Anglia, Ungaria, Belgia, Ungaria, Croația și Albania etc), dar și în Emiratele Arabe sau în America. Consumatorii români pot găsi pufuleții Gusto în varianta simplă cu sare, cu surprize, înveliți în ciocolată sau cu arome de cașcaval și pizza.